Ce este o plantă aeriană?
Plantele aeriene sunt o categorie specială de plante care nu au rădăcini în pământ. O parte din substanțele nutritive și le iau singure din aer. Unele dintre cele mai răspândite specii din aceste plante poartă numele de Tillandsia.
Înmulțire
Cum se înmulțeste o plantă aeriană?
Cu toții ne dorim ca dintr-o singură plantă să ajungem să avem o colecție cât mai rapid. Dar cât de repede se înmulțesc plantele aeriene?
Se poate întâmpla ca în 2-3 ani să faci o familie mare de plante, dar procesul se poate întinde până la 8-10 ani. Răbdare totuși, nu e deloc complicat.
Plantele aeriene se înmulțesc în mai multe feluri:
-prin semințe:
După ce se usucă floarea plantei o să apară la suprafață semințele. La majoritatea speciilor ele au formă de puf. Aceste semințe trebuie culese cu grijă și puse într-un recipient. La baza recipientului poți pune mușchi natural umed. Semițele au nevoie de umezeală continuă, iar în timp va începe dezvoltarea lor. Tot procesul poate dura până la 1-2 ani ca să ajungă la o înălțime de 2-4 cm. Așadar destul de mult.
-prin puiuți:
De-a lungul procesul de înflorire, plantele aeriene intră în procesul de înmulțire. Adică la baza plantei, printre frunze, apare un mic pui. După ce se dezvoltă o treime (sau chiar jumătate) din înălțimea plantei mamă se desface cu grijă. Ideal ar fi ca rana rămasă pe planta mamă să fie cât mai mică. Totuși poți lăsa copilul acolo, iar în timp se poate dezvolta o familie „unită”. Fiecare plantă mamă poate produce între 1 și 8 „copilași”.
-prin „mama natură”:
În stare naturală plantele aeriene se pot înmulți cu ajutorul vântului. După perioada de înflorire, când ies la iveală semințele, vântul le poate ridica ușor. Le mută dintr-o parte în alta, iar unele pot cădea în locuri prielnice crescutului. Altele se pot agăța de copaci sau alte plante de unde încep să îți ia resursele necesare creșterii fără a deveni, însă, plante parazitare.
Când înflorește o plantă aeriană?
Povestea unei plante aeriene cu floare putem spune că ține de noroc. Dar nu e chiar așa.
O grijă puțin mai mare asupra lor poate crea efecte benefice.
- Ține planta la temperatura camerei.
- Încearcă să o pui într-un bol cu apă timp de 5-10 minute în fiecare săptămână.
- Apoi așeaz-o pe un șervețel care să îi absoarbă umiditatea pentru alte câteva ore.
- Trebuie să fie uscată complet atunci când o pui înapoi la locul ei.
- O dată la 2-3 luni oferă-i un fertilizator pentru bromelii sau orhidee.
- Atenție: plantele aeriene fac floare o singură dată în viață.
Cât de des fac pui?
Puii apar chiar în perioada de înflorire. Aceasta se poate întâmpla chiar înainte, în timpul sau după ce a înflorit planta. Pentru că se întâmplă o singură dată în viață, atunci și puii apar doar o dată.
Cum poți separa puii?
Puiuții de plante ar trebui îndepărtați de mama lor când ating o treime sau chiar jumătate din înălțimea plantei mamă. Îți recomand să faci despărțirea cu mâna goală sau cu o foarfecuță, dar cu grijă, astfel încât niciuna din cele două plante să nu sufere. Ele pot trăi liniștite și împreună, iar în timp vei vedea că planta mică va avea la rândul ei flori și puișori.
În cât timp crește o plantă aeriană?
Se consideră că plantele aeriene pot trăi între câteva luni și câțiva zeci de ani. În apartament media vieții este de câțiva ani. Totuși cea mai bătrănă plantă din categoria aerofitelor se crede că are 600 de ani, poate chiar mai mult. Se numește Drago Milenario și este defapt un copac de 20-21 de metri înălțime din Tenerife.
Atenție: trebuie să plătești bilet dacă vrei să-l vezi de aproape. Și este inclus în Patrimoniul UNESCO.
Îngrijire
Cum țin în viață plantele aeriene?
Să ai în casă o plantă aeriană sau aerofită este mai simplu decât pare. Depinde mult de cum este aerul din casa ta, dar în general dacă respecți următoarele condiții planta ta va fi sănătoasă.
Iată ceea ce trebuie să faci:
- Așează planta la o fereastră poziționată către sud sau est. Astfel va avea lumină întreaga zi;
- Protejeaz-o de soarele direct;
- Cu cât este mai mare umezeala în cameră cu atât poate suporta mai multă căldură;
- Dacă nu îi poți oferi lumină naturală atunci o poți așeza la maxim 2-3 metri de o lumină fluorescentă pentru cel puțin 12 ore pe zi. Sau poți cumpăra un bec special pentru crescut plantele;
- Oferă-i apă în medie o dată la 1-2 săptămâni. Iarna o poți uda mai rar, dar vara mai des;
- Oferă-i un spațiu sau o căsuță unde să se bucure de circulația aerului și să aibă suficient spațiu.
Cum știu că este sănătoasă o plantă aeriana Tillandsia?
Plante comunică mult atât între ele cât și cu noi. Dacă ești atent la ce îți spune plăntuța ta vei vedea că înveți ușor cum să ai grijă de ea.
Principalele semne pe care ți le dă o plantă de aer:
- dacă vârfurile frunzelor încep să se usuce înseamnă că e timpul să o uzi;
- dacă strângi ușor planta între degete și o simți că este moale și uscată înseamnă că are nevoie de mai multă apă;
- dacă baza plantei se face maro sau neagră, iar frunzele din interior încep să-i cadă sau să se rupă ușor înseamnă ca ai udat-o prea mult. Din păcate în acest moment este la începutul fazei de înecare și sunt șanse mari să putrezească;
- dacă apare din centrul plantei o floare timidă care se ridică este cu siguranță în perioada unică de înflorire;
- dacă printre frunzele de la bază apare un mic puiuț înseamnă că a început înmulțirea.
Ascultă și fii atent la toate detaliile pe care ți le oferă o plantă. De multe ori putem învăța multe observând cu răbdare creșterea și transformarea lor.
Cât de des trebuie să ud o Tillandsia?
Udarea unei plante suculente poate părea cea mai grea parte. Dar nu e chiar așa dacă ești atent la câteva detalii. Unii preferă să pulverizeze, alții să o scufunde și alții combină cele două variante. Ține cont că în aer liber ele trăiesc în zone unde nu e multă apă, iar atunci când totuși plouă nu durează mult.
Noi îți recomandăm următoarea strategie:
- La fiecare 1-2 săptămâni așează planta într-un bol cu apă (stătută sau de ploaie) în care poate intra în întregime cu ușurință.
- Apa să fie la temperatura camerei;
- Las-o pentru aproximativ 20-30 de minute scufundată;
- După ce o scoți din apă așeaz-o pe un servețel cu baza în sus astfel încât să se scurgă apa din ea.
- Ține minte că statul prea mult în apă o poate putrezi;
așteaptă 2-3 ore ca să se usuce cât mai bine; - Așeaz-o la loc în „căsuța” ei.
Cel mai bine ar fi să faci toate activități dimineața. În timpul nopții ele absorb monoxidul de carbon din cameră, iar dacă sunt ude nu pot respira ușor. Dacă totuși le uzi seara ai grijă să se usuce cât mai repede apa.
Dacă te interesează să citești și despre plantele suculente uite aici un articol interesant.
Care sunt beneficiile plantelor aeriene
Curăță aerul din cameră
Poate sună pompos, dar nu spunem noi. Specialiștii afirmă că aerienele sunt plante care purifică aerul din cameră. Universitatea de Stat din New York a descoperit cum transformă aerul din cameră. Totul a pornit de la cercetătoarea Vadoud Niri care a început studiul după ce a intrat într-un salon de manichiură. Mirosul de acetonă de acolo a direcționat-o spre a descoperi ce conține aerul pe care îl respirăm în mod normal, dar și ce poate îmbunătăți calitatea aerului.
În aerul din casă și birouri respirăm mulți compuși organici volatili. Aceștia sunt eliminați de tot felul de substanțe precum acetona, spray-urile, vopseaua, mobila și alte lucruri din interioare. Au folosit cinci plante ca să testeze care dintre ele purifică cel mai bine, iar câștigătoarea a fost de departe o plantă aerofită, Bromelia. Aceasta a curățat în proporție de 80% în 6 din cele 8 teste ale aerului. E ceva, nu?
Trebuie spus totuși că studiul acesta nu este publicat, deci datele încă sunt discutate. Există un alt studiu mai vechi făcut de NASA în care au creat o cameră specială de testare pentru mai multe tipuri de plante. Acestea au fost supuse mai multor substanțe printre care și benzen. Toate au avut rezultate pozitive în a curăța aerul din încăpere.
Îmbunătățesc sănătatea
COV (compuși organici volatili) prezenți în casele și birourile noastre pot provoca o mulțime de boli. Dintre acestea cele mai neplăcute sunt alergiile, astmul sau amețelile. Am scris mai sus despre studiile care s-au făcut deja privind îmbunătățirea calității aerului. Este clar că o singură plantă nu poate face mare lucru, dar atunci când îmbogățim camera cu multe plante putem vedea o schimbare.
Plantele chiar pot fi o modalitate naturală și eficientă de a ne îmbunătăți aerul și calitatea vieții.
Înfrumusețează spațiul
Pe lângă un aer mai curat avem și o cameră mai frumoasă. Dacă tot am vorbit de studii, să mai adăugăm unul. Mai mulți cercetători din Korea și Japonia au demonstrat că interacțiunea cu plantele în timp ce lucrezi reduce stresul și tensiunea arterială.
Totuși dacă acestea nu sunt motive suficiente, iată mai multe:
- O plantă care stă pe biroul tău te transformă și pe tine și spațiul din jur;
- Plantele aeriene umplu un spațiu nefolosit din casă și îmbunătățesc arhitectura;
- Plantele sunt cele mai căutate și mai bune decorațiuni din orice spațiu;
- Aerofitele se potrivesc în orice încăpere cu design modern, vintage sau industrial.
Găsesţi aici mai multe terarii cu plante aeriene pentru birou.
Exemple de plante aeriene
Până acum am vorbit în general despre plantele aeriene și destul de specific despre Tillandsia. Poate fi surprinzător, dar există mult mai multe plante pe care le putem încadra în categoria aerofitelor. Speciliștii spun că orice plantă care are rădăcinile deasupra solului se poate încadra în categoria „aeriene”. Uite mai multe exemple:
Tillandsia
Sunt foarte multe specii plante aeriene Tillandsia. Printre acestea amintim Ionantha, planta aeriana Xerographica, Bulbosa și altele. Cea mai întâlnită este Ionantha. Aceasta are culoarea verde, uneori cu nuanțe argintii sau chiar albe. Cele mai multe când ajung în perioada de înflorire își colorează frunzele din centru în roz-roșu.
Orhideea
Una dintre cele mai cunoscute plante din casele românilor face parte tot din familia „aerienelor” datorită rădăcinilor lor speciale. Acestea se prind pe bucăți lemnoase și au particularități aproapiate de orice aerofită. Fac flori frumoase și sunt foarte ușor de întreținut. Unele specii se spune că pot trăi peste 100 de ani.
Bromelia
Bromelia este atât numele unei specii de plante, dar și a marii famili Bromeliacee. Cele mai răspândite la noi în țară sunt Guzmania care fac flori mari, de lungă durată. Îngrijirea lor necesită apă în tăvița recipientului săptămânal și lumină în cantitate decentă. Se înmulțesc asemănător cu Tillandsia Ionantha.
Copacul Banian (Ficus benghalensis)
Chiar dacă este chiar un copac, sistemul prin care se dezvoltă îl face să fie încadrat în categoria plantelor aeriene. Rădăcinile cresc desupra solului, în aer, de cele mai multe ori pornind de la un alt copac. Sistemul de rădăcini aeriene se înmulțeste în timp fără oprire. În India este prezent cel mai mare Copac Banian. Are 250 de ani, iar circumferița „coroanei” depășește 1 km. Trunchiul principal a putrezit în anul 1925 și a fost înlăturat. De atunci copacul trăiește și crește independent de un punct central. Este considerat sacru. În Indonezia este atât de important încât face parte din emblema țării.
Spanish moss (mușchi spaniol)
Mușchiul spaniol nu este defapt nici mușchi și nici nu provine din Spania. Defapt este o plantă care crește pe copaci și a fost descoperită în Mexic. Frunzele plantei au niște perișori mici care pot depozita apa. În momentul în care planta are suficientă apă capătă culoarea verde, iar perișorii captează cât mai multă apă. Când rezervele se termină planta își schimbă culoarea în gri. Fiecare bucățică ruptă din ea are șanse să se dezvolte într-o nouă familie. Ele sunt folosite de cele mai multe ori în decorațiuni. Dar în America Centrală unele femei folosesc mușchiul spaniol pentru a-și decora îmbrăcămintea. Te tentează?
Unde punem plantele aeriene?
Terariu de sticlă
Un ecosistem unde se așează și cresc una sau mai multe plante poartă numele de terariu. Sunt multe forme și feluri de astfel de ecosisteme. Cele mai potrivite sunt cele din sticlă. Datorită transparenței planta poate primi lumină din toate direcțiile. Este bine ca aceste „căsuțe” pentru plante să fie suficient de mari astfel încât frunzele plantei să nu atingă pereții vasului.
Vasele pentru terarii care se găsesc în țara noastră sunt realizate în cea mai mare parte în Asia și au o calitate îndoielnică. Totuși există mulți artizani români care păstrează tradițiile și transformă prin meșteșugul lor sticla. Există suflători de sticlă care creează globuri pentru plante și există artizani care lucrează prin tehnica de vitraliu. Aceștia taie sticla și cu ajutorul foliei de cupru lipesc individual bucățile de sticlă cu cositor.
Terariile pot fi așezate atât pe masa din sufragerie ca central-piece, dar și în bibliotecă, pe birou sau atârnate de tavan.
Grădini verticale
Pentru că plantele aeriene nu au rădăcini ele pot fi așezate în orice fel. Una dintre modalitățile inedite de a le așeza este sub formă de Grădină vericală. Te poți folosi de o plasă sau de un gard pentru a pune baza plantelor în ele. Ai grijă unde sunt poziționate. În țara noastră Tillandsia nu poate rezista în aer liber prea mult timp pentru că nu rezistă la friguri mari.
Totuși cu ajutorul unui tablou vechi îți poți amenaja o mini-grădină verticală în sufrageria ta. Varianta noastră este într-un hamac pus pe perete alături de poze cu oamenii dragi. În hamacul din imagini sunt aproximativ 150 de plante. Pentru reușita unui tablou îți recomandăm să folosești minim 7-9 plante cu diverse mărimi. Dacă ai spațiu de o gradina verticală de dimensiuni mari gasesti si aici niste idei interesante.
Recipiente naturale
Creativitatea este cea care ne limitează modurile în care putem așeza plantele aeriene. De-a lungul timpului am văzut plantele așezate în mai multe forme:
- nuci de cocos
- scoici
- coșuleț de răchită
- dopuri de plută
- scoarță de copac
- bucăți de lemn de plută
- dovlecei
- recipiente de lut
Vezi mai multe detalii despre terariile cu plante aeriene aici:
https://greenarium.ro/terarii-plante/terariu-cu-plante-geometric-lucrat-manual-in-semi-dodecaedru/
https://greenarium.ro/terarii-plante/terariu-cu-plante-lucrat-manual-din-sticla-geometrica-casuta/
surse fotografii: arhiva Greenarium, Dan Susa, Shutterstock.com, contemporist.com